SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI. Referendumul costă 95 DE MILIOANE DE LEI

SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI. Referendumul costă 95 DE MILIOANE DE LEI
Publicat: 07/07/2012, 09:35
Actualizat: 07/07/2012, 14:01

Guvernul a calculat cheltuielile aferente referendumului de demitere a președintelui la circa 95 milioane lei, mai mult ca în 2007, dar în condițiile în care sunt deschise secții de vot și în străinătate, urmând ca unele circumscripții să fie „redesenate”, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
În 2007, la primul referendum de demitere din funcție a președintelui Traian Băsescu, Guvernul a anunțat costuri de 60 milioane lei pentru organizarea scrutinului.

„În prezent, cheltuielile totale impuse de organizarea referendumului sunt estimate la aproximativ 95 milioane lei, dar în condițiile în care vor fi deschise secții de vot și în străinătate, deja fiind realizate și unele economii”, au arătat sursele citate.

Ordonanța de urgență prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind că președintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetățenilor participanți, elimină sintagma „la nivelul țării” legată de voturile exprimate. Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, a precizat astfel că a fost eliminată discriminarea prin care cetățenii români, aflați în străinătate, nu puteau vota la referendum și erau valabile doar voturile exprimate pe teritoriul național.

Sursele citate au mai declarat că unele circumscripții electorale vor fi „redesenate”, pentru ședința de sâmbătă a Guvernului fiind pregătite șase proiecte de hotărâri pentru organizarea referendumului.

Guvernul se reunește sâmbătă dimineață în ședință extraordinară, pentru a adopta hotărârile de organizare a referendumului de demitere a șefului statului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal